O vineri de februarie la Oceanul Indian

Dimineata. Calda de februarie. Inca invelita pe jumatate in cearceaf, deschid incet ochii. Oceanul e acolo, cu valurile spargandu-se inainte de a ajunge la mal. Bariera de corali le opreste facandu-le sa para degete dantelate alergand pe clape albe de pian, cantandu-si muzica aceeasi si parca alta in fiecare zi.

O intarziata margouillat inca isi cauta perechea dand cele mai pasionate concerte. Vantul adie incet si aduce cu el salinitate oceanica.

Imi umezesc buzele. Sunt sarate si apa vulcanica e atat de gustoasa cum niciodata nicaieri nu a mai fost. Ar trebui sa se faca o clasificare a apei din diverse parti ale lumii, asa cum se face la vinuri. Buchetul, greutatea, aroma. Se spune ca apa este inodora, incolora si ca nu are gust. Si totusi... aici apa are calitatea de a avea cel mai bun gust si nu numai.

Ma ridic si fug la dus. Nu am nevoie de sapun sau spumant, sampon. Nu doar ma racoreste dar ma si hidrateaza in fiecare por. Am uitat unde am pus cremele si nici nu conteaza.

Imi trag rapid costumul de baie, pantalonii scurti si un tricou si merg sa prepar un mic-dejun frugal cu aroma tropicala. Portocalele aici parca sunt altfel, mai dulci si pline de suc. Mai bem un pahar mare de apa, ca tot e buna si e cald. E deja 6 a.m. si soarele se ridica deasupra dealului pe care este asezata casa in care stam. Ar trebui sa ne grabim!

-Daca vrei, te putem lasa la plaja de la Etang-Sale! Sau la Saint-Leu les Bains.

Aleg Saint-Leu, pentru ca este mai aproape de casa. Am tot ce imi trebuie: crema solara, palarie si ochelari de soare, apa, prosop si o carte buna. Sunt singura pe plaja cu stegulet rosu si salvamari, care iti recomanda binevoitor sa nu inoti aici. Este risc de a fi muscat de pesti si intepat de arici de mare. Plus te poti taia in bucatele de coral aduse la mal de valuri. 

Stau si privesc in gol nesfarsitul. Oceanul pare etern, inexorabil, incomensurabil, infinit in uniune cu cerul.

Ceea ce ma fascineaza in fiecare zi este pictura impresionista pe care o realizeaza cerul, soarele si norii. Nu am mai vazut nori in atatea forme si culori! Si cum spunea cineva, oricat i-as fotografia, nu am cum sa transmit emotia pe care o simt privind in gol nesfarsitul.

-Alo! Mama? Da mama eu sunt. Stau la plaja. E cald si placut. Acolo ninge? Tot frig? Ufff! Da. Aici adie un pic vantul dar e cald. Azi i-am lasat pe baieti singuri si am venit la plaja. Cam arde soarele dar m-am pus la umbra unui palmier. Da mi-am dat cu crema solara. Citesc si ascult marea... adica oceanul. Mi-am balacit un pic picioarele. Nu am voie sa inot aici. E curata apa. Ii vezi fundul. Si calda!Multumesc, te pup!

Ma opresc, un baiat blond cu piele bronzata cu o carte in mana ma priveste insistent. Probabil m-a auzit vorbind intr-o limba necunoscuta lui. Parca ar intelege ceva dar nu suna a nimic din ceea ce stie el. 

Salvamarul cu piele ciocolatie ma priveste zambind. M-a salutat cand am venit. Aici toata lumea te saluta de parca ai fi la noi la tara...

Citesc. Captivanta carte. Intamplator, coperta pare ca se potriveste cu ce e in jur. Chipuri creole si ciocolatii...

Mai incolo un baiat cu rasta in cap doarme direct pe nisip la umbra.

A cam inceput sa ma arda, chiar si la umbra. Poate ar trebui sa schimb locul. Ma racoresc un pic la robinetul cu apa si o iau din loc. Cam puternic soarele, dar merg pe la umbra. Nu prea stiu locurile dar cu oceanul in dreapta nu am cum sa ma ratacesc. O iau aiurea pe niste stradute si merg spre vest(cred).

Am ajuns la terasa de pe plaja unde mai fusesem cu cateva zile inainte. Cer apa si ma asez la o masuta din plastic pusa direct pe nisip. Imi privesc picioarele ingropate in nisip. Are o culoare ciudata nisipul aici - un gri inchis, fin si stralucitor. Copacii aici cresc direct in nisip si sunt foarte inalti. E plin pe jos de semintele lor. Daca umbli descult te si inteapa un pic.

La terasa de culoarea verde-brotacel se aude o muzica reggae... in ton cu baietii stransi in jurul ei, cu cate o Dodo in mana. „La Dodo Le La” scrie pe unul din peretii terasei. Asta inseamna ca au Dodo din plin J. De fapt este o afirmatie in creola, care spune: ca Dodo e acolo.

Dodo este berea locala. In trecut era o pasare grasa cat un miel. Baietii mi-au spus ca de fapt pasarea asta era foarte simpatica si nu zbura si nici nu prea era aici, ci in Mauritius (adica la o aruncatura de "vasla", cam ca de la Bucuresti la Constanta) dar oricum a disparut din cauza colonistilor care au adus cu ei si  porci sa ii creasca. Porcii i-au mancat ouale pana nu a mai ramas nimic din ea si urmasii ei...

Acum e doar un simbol si o marca. Pe aceeasi sticla maron-inchis mai scrie si Bourbon. Pe mine ma duce cu gandul la vanilie acest nume... asa ca am denumit-o „berea cu vanilie”, desi nici pomeneala de vanilie in ea...

Citesc. Langa mine doua fete creole vorbesc. Pare ca s-au cam pilit cu cateva Dodo-uri(arunc un ochi la masa lor si constat ca nu m-am  inselat). Inteleg tot ce spun, desi franceza lor e destul de chinuita si slab vocalizata insa puternic alcoolizata. Se simt bine. Din discutii aflu ca sunt dupa programul de lucru si ca e ziua uneia din ele.

Mi s-a facut foame. Il rog pe baiatul de la bar sa imi pregateasca un american si sa ma cheme cand e gata. Imi zambeste pentru ca m-a recunoscut sau pur si simplu ca asa face de obicei. Aici cam toata lumea zambeste nu neaaparat cu motiv. Si mai toata lumea da mana cu tine.

Ma reintorc la cartea si la sticla mea cu apa. In 10 minute imi savurez americanul. J Adica sandvich-ul cald cu sunca, cartofi si branza. Un fel de shaorma cu de toate local. Intre timp se schimba si repertoriul muzical. Se aude in difuzor Cobain... Draga Kurt, daca ai fi ajuns aici sigur ai fi avut un mare chef sa traiesti forever... Eh, oricum consoleaza-te ca ti-ai castigat eternitatea prin muzica pe care ne-ai lasat-o! Si eu o ascult atat de departe de locul unde a fost creata! Kurt imi zambeste si el, si merge sa faca baie in ocean. Putin ii pasa ca aici nu are voie sa inoate. Aici nu sunt salvamari...

A zburat timpul si nici nu am realizat cat a trecut. Chiar imi era foame asa ca imi mananc tot americanul fara nazuri ca alte dati ca bagheta e prea mare.

-Hei, ce faci? Esti ok? Unde esti? Venim sa te luam? Nu ai dat niciun semn.La care terasa? Aha. Hai ca vin si eu. Fac cinste cu o inghetata de vanilie.

(Aici parca totul miroase a vanilie chiar daca nu e neaaparat cu vanilie, sau asa mi se pare mie.Un alt simbol local.)

Si stam impreuna pana aproape de asfintit. Pe partea asta de insula soarele se duce la culcare. Si o face foarte repede de parca ar fi prea obosit dupa cat a incalzit ocean si pamant in acelasi timp. Bine domnule, noapte buna, ti-ai facut bine treaba asa ca mergi linistit sa dormi! Ne vedem dimineata dar vezi intarzie si dumneata un pic. La noapte mai stam si noi sa admiram stelele si sa le numaram. Aici sunt mai multe si ca la noi acasa! S-a facut? Pe maine!

Si adormim si noi curand in cantec de margouillat si valuri sparte in bariera de corali.