Pictez...

O coala alba, mare si groasa. Vid. Cu mana plina de nesiguranta pictez. Albul imens al foii ma inspaimanta precum zapada pustietatii unui inalt platou muntos. Am uitat sa tin pensula in mana franta candva. Am uitat sa directionez gandurile si sa conectez mintea ochii si mana intr-un dans artistic potrivit.
Diafane si reci imi sunt pastelurile.
Ascult si diluez pagina din fata mea, de parca as incerca sa diluez toate trairile ce ma chinuie. Nu mai vad. Lentilele umede imi obtureaza imaginea. Nu mai simt. Frigul mi-a inghetat simturile. Nu mai aud... decat suspinele lunecate ale pensulei murdarita de culori neclare... si viorile pe care aproape ca le-am uitat... Viorile din alt ev cu care mi-am alinat candva, in alta etapa coloristica alte framantari.
Am incercat! Dar poate nu am incercat indeajuns sau nu am avut suficienta inspiratie sa o umplu cu cele mai frumoase culori. Poate nu am stiut sa o colorez mereu si sa potrivesc culorile cu trairile, muzica cu emotiile. Sau poate, pur si simplu nu am avut suficienta sclipire sau sansa.

Noapte in culori...

Bucurie roz a unei prietene dragi, care a mai descoperit un cadou a doua zi dupa aniversare...
Purple culoarea tricoului un pic transpirat dupa partida vremelnica de ping-pong asortata cu replici, parari si rasete...
Cafe-au-lait... energia din pahar si topul tau, regina a unei alte nopti fara somn...
Rosu... pantoful confortabil si zglobiu pe podeaua dansanta a clubului de pe malul celui mai mare lac din cel mai mare parc al capitalei veche de peste cinci secole in imagini sepia... tot rosu buchetul pe care il tine cu grija in brate insusi cel care ti-l daruieste impreuna cu cele mai frumoase urari...
Negru... camasile baietilor glumeti topaitori pe aceesi jucausa podea vibranta... negru ca si fusta mea haioasa si scurta ca pentru 20 de ani... dar parca ii mai socoteste sau ghiceste cineva.
Orange... amuzamentul, chicoteala, veselia si lichidul dintr-un pahar cu aburi si cuburi aproape perfecte...
Verde... fusta unei dansatoare, luminile, imaginile holografice si iarba de pe marginea drumului... inca verde frunzisul unei salcii amortite un pic de racoarea unei nopti de septembrie tarziu... Pe fereastra ma pacaleste stralucirea apei cu efecte marine... atat de departe!
Galben, un far de taxi galagios, suparator in urechile ultimilor trei maratonisti ai petrecerii...
Lila... planurile de weekend povestite agale ca si mersul nostru catre casa, gaduri melancolice dar multumite... O seara reusita-concluzia unanima asezonata cu zambete exprimate in limba cunoscuta de toti.
Lily... si o muzica roz, ca si rochita cocheta ce-o poarta in fotografia CD-ului pe care l-ai primit in dar...
Multumiri albe, prietenesti, curate si sincere... parfumate de trandafirii care impodobesc buchetul copilei-regine cu ochii adormiti...
Si in sfarsit... freschetea de un albastru inca electric al celei de-a nouasprezecea dimineti de septembrie...
Trezeste-ma cand incepe octombrie si aminteste-mi de momentul in care noaptea a fost ca un curcubeu!
Maine mergem la cumparat de culori si creioane!

Il se passe ici aussi

De cativa ani sunt un client relativ fidel al magazinelor si cabinetelor de optica. Banal pentru un lucrator de birou cu ochii zilnic tintiti ore in sir la un monitor si pixelii lui. Este o industrie care a capatat amploare cred, odata cu extinderea joburilor birocratice, asa cum aceste joburi au creat o piata de desfacere deosebit de profitabila pentru producatorii de birotica si papetarie, nemaivorbind de producatorii si distribuitorii de software si hardware.
Toata lumea produce pentru neproducatori. De fapt ce este un job de birou? O activitate care, de celele mai multe ori recepteaza, prelucreaza, si produce ... "hartii". Noroc ca a fost inventat trend-ul reciclarii. Incepusem sa ma tem ca nu vom mai vedea copacii de atatea uscaturi de hartii...
Revenind la optica si la fidelitatea fata de aceasta industrie...
In urma cu cateva luni, mai exact cand a inceput soarele nu doar sa imi inveseleasca din nou exitenta ci si sa imi oboseasca ochii, am inceput sa ma gandesc cum sa fac, sa vad la fel de clar fara sa-mi aseman chipul cu al unui asiatic. Asa ca m-am trezit in acelasi magazin-cabinet unde imi comandasem vechea pereche de ochelari. In mai putin de 4 probe si 20 de minute am iesit cu ceva mai putini bani in cont si o comanda.
M-a incantat atat estetic cat si practic alegerea mea, si recunosc ca zilnic, perechea noua de ochelari m-a insotit in periplurile mele insorite.
Bucuria e la inceput insa se estompeaza pe masura ce lucrurile noi devin mai putin noi ci mai degraba obisnuite... Ba mai mult, s-a estompat drastic intr-o zi, cand am observat ca elementul estetic incepea sa sufere o dramatica modificare. Nici o drama, mi-am spus si am incercat sa ma concentrez pe latura functionala si practica... asa ca m-am prefacut ca noua- devenita vechea si uzata pereche de ochelari este la fel ca la inceput.

Azi, am oferit un zambet nemodificat si sincer amabilei doamne care ma ajutase in alegerea mea optica si estetica; am salutat-o si in treacat i-am multumit din nou pentru alegerea fericita de a ii asculta sfaturile. Fara a ma plange, intre elogiile aduse simpaticului obiect, am mentionat inconvenientul estetic. Chipul i s-a incruntat usor... iar eu am zambit iar, explicand cat de insignifiant era acel detaliu fata confortul si utilitatea oferite.

Zambesc si acum, privind un alt monitor pixelat dupa perechea mea noua de ochelari, asezata confortabil si trimufator pe nas, fara a aduce vreo atingere contului bancar. Pentru ca azi au triumfat intelegerea, amabilitatea, simplitatea, calitatea serviciilor, corectitudinea, etica si estetica.

Se intampla si aici sa rezolvi probleme minore, in mod simplu si eficient, fara rugaminti sau atentii.
Si asta, ma bucura chiar daca pana la urma, a fost vorba doar de o minora problema estetica a unei banale perechi de ochelari cu lentile heliomate.

si stele incetara sa mai planga

Timp de 45 de zile plansera fara incetare de parca venise biblicul potop, insa Moise lipsea. Luna plangea, stelele... soarele, tot cerul se unise intr-un cor de bocitoare. Lanterne strabatand vazduhul si tamburine urmandu-le indeaproape.
Apoi brusc se oprira toate din plans. Dupa ce pictasera mai multa vreme zarile in cele 7 culori, arcuite ca un zambet intors, dupa ce privisera atat de mult in urma catre primavara fericirii, dupa ce se despartisera cu greu de ce le era atat de drag si aproape, au tacut brusc. Nici o tamburina, nici o lumina inutila in miez de noapte. Doar fierbinteala uscata si neplacuta fara unda de adiere. Saracia secetei plina de egoism.
Am privit stelele si le-am invidiat. Ele nu sunt singure nici in plans nici in ras. Nu sunt singure si pot iesi in fiecare seara sa priveasca peste salcami si tei parfumati. Se pot plimba in parcuri tinandu-se de mana noaptea pe aleile de sute de ani. Isi pot zambi una alteia, iar zambetul acela il putem vedea chiar si dupa moartea lor.
In noaptea asta am privit in sus si mi-am dorit sa fiu in alta parte. Mi-am dorit sa nu mai fiu unde eram, sa nu mai fac ce faceam. Mi-am dorit sa fiu ca stele intr-un mare grup de prieteni cu care sa pot rade si povesti cum o faceam odinioara. Sa dansez si sa luminez si sa umplu o sala de veselia mea.
Meditatiile introspective m-au obosit, profunzimile ma sufoca.
In noaptea asta mi-am dorit sa fiu printre milioane de stele si sa nu conteze ca nu le cunosc, sa nu conteze ca nu ma cunosc, sa fim ca intr-o mare discoteca si sa ne simtim bine cu rasul si plansul nostru.
In noaptea asta mi-am dorit sa fiu mica, vesela si luminoasa, chiar daca, poate nici nu mai exist.
In noaptea asta mi-am dorit sa nu mai plang fara lacrimi.

Botezul de pe urma al lui ciresar

Fericire... un singur cuvant, atatea intelesuri...
Fericirea este atunci cand mergi singura la mare si te bucuri de linistea mangaiata de valuri curate la mal...
Fericire este atunci cand soarele iti coloreaza vesel pielea fara sa ti-o arda...
Fericire este cand umbli o zi intreaga intre plaja si shopping si te racoresti chiar langa valuri cu ceva cu un mic cald si gustos si o mare rece si curata...
Fericire este cand faci poze in sepia si nu te costa nimic...
Fericire este cand iti amintesti de tristetile din trecut si poti sa respiri usurat ca dupa suspin...
Fericire este sa plangi si sa ierti pe cei care demult ti-au facut rau...
Fericire este sa ti se spuna "totul este ok" si sa fie vorba de sanatate...
Fericire este sa te bucuri de ultima ora pe plaja inainte de o noua saptamana, visand cu ochii la norul mare si pufos prin fata caruia o familie de pescarusi isi exerseaza zborul.
Fericire este sa nu iti pese de nimic... nici macar de banii din cont, iar cu ultimii sa cumperi bilet la un film la care razi cu o sala impreuna...
Fericire este sa alergi prin ploaia colorata de cel mai frumos curcubeu aducator de noroc si sa intrebi gardianul din fata unei ambasade daca l-a vazut si el, iar acesta sa iti raspunda afirmativ zambind...
Fericire e sa nu te superi ca filmul pe care vroiai sa il vezi s-a anulat, si sa razi de pozna asta, sa te intorci, sa mergi prin ploaie alaturi de o necunoscuta de varsta ta care a patit la fel, sa afli ca s-a nascut in acelasi oras si sa vorbiti de parca v-ati cunoaste de la scoala primara, iar perdeaua de ploaie prin care treceti sa nu deranjeze pe nimeni.
Fericire este sa te intorci multumita acasa, sa alergi prin draperia neagra de noapte si ploaie si sa razi cu gura pana la urechi si sandalele ude, in pantaloni scurti ca la scoala primara...

Fericire este pur si simplu sa zambesti si sa te poti bucura povestind toate acestea unui drag prieten...iar el sa te incurajeze sa faci si maine la fel!