Sa nu uitam!

Ajung in Spania aproape in fiecare an. De prin 2007, an in care Romania a intrat in spatiul UE, si putem calatori doar cu o carte de identitate. Am un bun motiv- intalnirea cu o persoana draga mie, care imi este ca o sora - verisoara mea, care locuieste de peste 10 ani in Madrid. 

Anul acesta, am avut cateva "teme" in programul de vacanta. Una dintre acestea, a fost intalnirea cu Maria Diaz-Sanchez si omagierea impreuna cu ea a celui care a fost Printul Constantin Bazu Cantacuzino. Pastrand cat mai calde amintirile acelei zile, redau mai jos scrisoarea trimisa imediat dupa vizita la mormant, catre sotul meu - un mare fan al Printului ca si Maria.

Miercuri. Fixasem intalnirea cu Maria pentru miercuri  02.04.2014 la orele 16.30. Cam strans orar avand in vedere si vizita la cina a parintilor varului meu prin alianta - Aitor.

Miercuri incepu cu ploaie si frig. Niciodata nu am vazut mai multa ploaie in Madrid ca anul acesta in aprilie. 

Pe la orele 13 am contactat-o pe Maria pentru a amana, daca nu avea nimic impotriva, vizita noastra la cimitirul Nuestra Señora de Almudena si omagiile la mormantul printului. 

Maria imi confirma ca vremea era oribila si in Madrid, asa ca era mai mult decat de acord cu mine. Sa o lasam pe joi, ultima mea zi aici inainte de intoarcerea acasa. 

Joia incepu cu mult soare si o vreme asa cum mi-o aminteam eu aici. Cu nori putini si neploiosi. Am luat micul-dejun la Churreria din coltul strazii si am facut cateva cumparaturi, ultimele pentru acasa. Putin din Spania pentru toti de acasa. Soare si cald. 

Maria incearca sa ne contacteze de pe un telefon strain, dar nu reuseste, conexiunea esuand. Simtind parca ceva, o apelez pe facebook. Imi confirma ca era ea, imi confirma intalnirea si ma roaga sa ne vedem mai devreme decat programasem... pe la 16.30, pentru a avea mai mult timp la dispozitie. 

Mancam repede de pranz si aproape precipitat ne indreptam catre tren. Il prindem la mustata si calatorim pana in Sol cu Cercanias de Renfe. Ajungem in Sol si inca o data ne surade norocul si prindem metroul - linia 2 Quatros Caminos-Rosas cu care calatorim direct pana la La Elipa- statia unde de afla cimitirul. 

Maria venea de pe aceeasi linie, urcand la statia Goya. Curios ca, putin inainte de statie, m-am uitat la ceas si m-am gandit ce-ar fi sa ne intalnim chiar in metrou... se termina gandul si in fata mea urca o fata scunda si firava si se aseaza pe scaun la nici un metru de mine. "Ay Dios - no me lo puedo creer... eres tu de verdad!?"(Dumnezeule esti tu, nu imi vine sa cred. Esti chiar tu!?") Maria se ridica si ma ridic si eu. Ma imbratiseaza cu toata forta celor 35-40 de kg ale ei si apoi facem cunostinta. Ma prezint si i-o prezint si pe Nico (verisoara mea). Ce coincidenta fericita!

Ne linistim un pic. Imi spune cat de emotionata este si cat de bucuroasa totodata. Mai imi spune si ca sunt foarte inalta. Bine, eu sunt oricum peste medie ca inaltime, iar fata de 1,50 m ai ei par uriasa. Imi vine mai jos de umar, dar debordeaza de zambet si energie. 

Ajungem surazatoare toate trei la Elipa. Unde ar trebui sa ne intalnim cu o prietena de-a ei din Barcelona- Eva si un domn scriitor care l-a cunoscut pe Bazu si s-a indragostit de stilul lui de pilotaj. Señor Pepe cum ii spune ea, un domn in varsta, inalt - peste media iberica, bine facut si foarte zambitor si sugubat. 

Povestim un pic si ne interesam exact unde este locatia. Eu am o harta a cimitirului cu un semn clar al locului unde este mormantul dar, pana la cimitir nu imi amintesc exact... a fost in 2010 vizita pe care am facut-o prima data. 

Ajungem usor si ne orientam rapid in cimitir. Este cald si soare. Ne scoatem jachetele, Eva o fotografiaza pe Maria. Eva are in jur de 50 de ani, desi isi ascunde varsta in spatele unor haine hippie si a unei coafuri non-conventionale. Maria are cred putin peste  40... desi pare o niña(fetita). Cred ca nici in generala nu aveam dimensiunile Mariei. Nu este pitica dar este foarte miniona. Se vede ca adora culorile. Ne oprim un pic langa o tufa de liliac inflorit si parfumat si asteptam un prieten de-al lui Pepe, un soi de ruda mai indepartata, pe nume Fernando. Asteptand, facem schimb de cadouri - ii daruiesc Mariei cadoul si ea imi daruieste cartea scrisa de Pepe. Pepe imi scrie o dedicatie pentru Lucian... Pepe a fost pilot. Pepe a vizitat Romania in ´88 si a ramas placut impresionat de tara noastra. Pepe stie franceza. Ca si Maria care mai vorbeste pe langa franceza si engleza, portugheza si germana. Spaniola si valenciana nu le mai socotim.

Sesiunea foto in cimitir a Mariei este in toi cand vine domnul Fernando.Un domn la vreo 70 si ceva de ani. Vorbeste perfect franceza spre marea mea mirare si incantare. Povestim de viata lui, despre vizitele in Franta, despre Romania si vorbitorii de franceza din tara noastra. Este trist ca in Spania lumea nu invata limbi straine ca la noi. Imi povesteste de un medic roman care l-a vindecat intr-un moment in care medici din Spania nu au reusit mare lucru. Fernando stie si de Reunion si unde se situeaza si povestim un pic de Franta, de Micul Paris si alte amanunte europene. Ma bucura nespus ca atat Pepe cat si Fernando stiu mai multe despre Romania decat varul meu prin alianta. Stiu orase, stiu personaje istorice. Le explicam un pic ce e cu legenda lui Dracula. Nici macar ei nu au scapat de acest mit care e foarte popular in lume. 

Maria a adus flori albe - trandafiri. Señor Pepe a cumparat o gerbera roz-trandafirie. Eu am adus scrisoarea lui Luci, tradusa in spaniola, destinata cui ingrijeste mormantul lui Bazu(scrisa in romana si spaniola). Maria a adus fotografii frumoase cu Printul. O recunosc, una dintre ele a fost pe coperta revistei Historia din iulie 2013, marcand un frumos si lung articol despre Print scris de talentatul meu sot.

Ajungem la mormant destul de usor. Pisicile erau inca acolo, in haita, fugind care-incotro la sosirea noastra. Cineva le hranea ca si data trecuta. Sunt emotionata si amestec franceza cu spaniola. Uneori o rog pe Nico sa traduca. Sase oameni, doi conationali, patru din tara de adoptie a lui Bazu, vin sa ii prezinte omagii la mormant in 2014, intr-o frumoasa dupa-amiaza de aprilie 3. Maria este entuziasmata. Señor Pepe la fel. Señor Fernando este indignat de praful de pe mormant. Ia un vas cu apa si incepe sa frece cu pofta piatra funerara. Pentru el Bazu este si eroul lui national. Spune ca a luptat in razboi si pentru el. Se simte mandru ca este aici. Eva face poze si propune un moment de reculegere. Ibericii ne intreaba tot ce scrie pe mormant, cine sunt restul persoanelor ingropate cu Bazu in cripta. De ce a murit Bazu asa devreme si alte detalii. Fernando isi ia in serios sarcina de a da o fata decenta mormantului. Aduce apa cu vasul destinat pastrarii florilor si stropeste de cateva ori bune pe mormant. Ne spune ca astfel de oameni merita mult mai mult. Merita sa aibe un loc decent pentru a se odihni in vesnicie. Si ne mai spune un lucru frumos - ca acolo unde este inmormantat un strain, este parte din tara lui. Iar noi ne aflam in fata unei parti din Romania. Maria aproape ca il cearta pe señor Fernando ca tot stropeste mormantul in continuu si se teme sa nu ude scrisoarea si fotografiile. Pepe rade si conchide ca Fernando e bun de insuratoare. Fernando i-a distrus ziarul cu care venise. Buuuun. Toaletat mormantul lui Bazu este impodobit cu flori si inconjurat de noi toti. Fernando este maestru de ceremonii impecabil. Recita o poezie. Pastram un moment de reculegere si apoi sugereaza sa spunem cate-o rugaciune in limba fiecaruia. Propune "Tatal nostru". El o spune in spaniola si eu concomitent in romana. Ma mir un pic de durata rugaciunii lui. Pare ca mai spune una a Fecioarei Maria. Unde esti Lucian Dobrovicescu, sa vezi cu cata onoare 4 spanioli si 2 romani aduc omagii acestui mare om? De fapt tu esti regizorul a tot ce se intampla? Tu si Maria. Tu si neobosita ta pasiune pentru Print. Si Maria, pasionata de aviatie, proaspat indragostita de Bazu. Maria spune cateva cuvinte, pe care jur ca mor de ciuda ca nu mi le amintesc exact. Spune cuvinte atat de frumoase, ca imi vine sa plang, mi se face pielea de gaina si ii si marturisesc ce simt. Maria - o fata cu un suflet mare. 

Maria propune o reunire la mormant in data de 23 aprilie si in 23 septembrie. Sunt date comemorative. Imi promite ca o sa aibe grija de mormant si ca il va mai vizita. Ma infior de toate acestea si imi lipseste iar Lucian. Eva fotografiaza in continuu si este atat de meticuloasa, incat pe Fernando aproape ca il enerveaza. Inca are o parere de rau ca nu a curatat cum trebuia mormantul. (A stropit de vreo 4 ori cu apa si a si frecat temeinic  capacul criptei si piatra funerara). Incheiem ceremonia cu ultime omagii si fotografii. Punem scrisoarea sub vasul de flori alaturi de fotografii si florile frumos asezate pe mormant...

Un amanunt - spre rusinea mea nu stiu sa ii explic Mariei ce e cu simbolul gardist pe capac. Ii promit ca ii va explica mai bine Lucian. Maria ma roaga sa o invat cateva cuvinte in romana si sa pronunt numele lui Lucian asa cum suna el in romana. Pronunta bine. Zambeste si este fericita si multumita. A fost o zi superba. Marturiseste ca nu a mai calcat de 15 ani intr-un cimitir, de cand a murit tatal ei. Si totusi i-a facut mare placere sa fie aici cu noi. A fost ca o excursie multinationala cu un tel comun. 

Pe drumul de intoarcere, Fernando ne canta in franceza si ne povesteste ca maine ia avionul spre Israel, catre un loc sfant. E credincios si vrea sa vada acele locuri. 

Eu povestesc cu Pepe. Mergem pe jos spre statia de metrou impreuna doi cate doi, Maria cu Eva in fata, eu cu Pepe si mai in spate, Nico cu Fernando. Suntem multumiti. Pepe face cateva glume ca de obicei... Maria si Eva fac planuri privind povestea asta cu Bazu si intalnirea noastra, iar Fernando ii da sfaturi de viata lui Nico... 

Intre timp, se pare ca a fost construita o noua statie de metrou - Almudena, care nu exista acum 4 ani. Almudena este mai aproape de cimitir. Luam toti acelasi metrou, spre aceeasi directie. Pepe si Fernando coboara in Ventas. Maria, Eva, Nico si eu - coboram in Sol. In metrou, la indemul meu, Maria isi deschide cadoul si citeste dedicatia de pe carte. Este o carte cu fotografii din Bucurestiul interbelic. Traduce si Evei dedicatia in versuri scris ain franceza de Lucian. Este incantata si aproape ca ii dau lacrimile. Ne mai imbratisam toate in Sol si ne despartim dupa ce ne facem multe promisiuni. 

Sa nu uit - domnul Fernando locuieste singur si ne-a invitat pe la el... nu stiu de ce. Ne-a placut si ne considera inteligenti. Ma invita sa locuiesc la el daca nu am unde sta in Madrid... oricum el pleaca in vacanta pentru 2 saptamani. Ii explic ca am unde sta si ii multumesc. Pana la urma este un batranel simpatic si foarte inteligent.

La intoarcere, in tren, rememoram aceste frumoase momente. Cerul este fara nori, si parca de undeva de sus, cineva a aranjat aceasta intalnire si dupa-amiaza perfecte. Soarele este inca sus si plin de lumina. In sufletul meu e soare si Luci si ma gandesc cat de mult i-ar fi placut tot ce s-a intamplat azi. Ii voi povesti negresit, cu maxim de amanunte. Eu si Nico citim si tradcem  scurtul capitol despre Bazu si Romania din cartea lui Pepe. Pepe este un poet indragostit de print si tara noastra. Imi place sa citesc lucruri frumoase despre Romania scrise de un strain... proaspat devenit prieten. Nu l-a cunoscut indeaproape pe Bazu... dar l-a vazut pilotand si s-a indragostit... de stilul lui de pilotaj de avioane... de Romania.

A fost o vacata frumoasa cu un final senzational. Inca ma emotionez amintindu-mi cele petrecute azi, cuvintele frumoase rostite, oamenii deosebiti pe care i-am cunoscut si care mi-au devenit  prieteni si m-au facut mai mandra de tara mea.

Sper ca am fost un bun mesager, chiar daca, nu am reusit sa compensez absenta lui Luci - regizorul acestor frumoase intamplari, sper ca am reusit sa transmit macar o parte din tabloul acestei dupa-amiezi insorite de april.